TENSIUNI. UE ar putea lansa o procedură de sancţionare a Germaniei după decizia privind BCE

TENSIUNI. UE ar putea lansa o procedură de sancţionare a Germaniei după decizia privind BCE
Publicat: 11/05/2020, 15:52
Actualizat: 07/04/2021, 00:05

Comisia Europeană ar putea lansa o procedură de sancţionare a Germaniei după decizia Curţii Constituţionale germane privind politicile Băncii Centrale Europene, dar cancelarul Angela Merkel a exprimat optimism că situaţia se poate rezolva prin compromisuri de ordin politic, relatează Mediafax.

Duminică, Comisia Europeană a amenințat că va da în judecată cea mai importantă economie a UE, după ce instanța superioară germană a pus sub semnul întrebării legalitatea programului de cumpărare a obligațiunilor Băncii Centrale Europene. Un eventual blocaj ar avea implicații majore asupra proiectului european însuși și a politicii monetare care stă la baza sa, relatează Bloomberg.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis luni, în cadrul unei videoconferinţe a conducerii Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), că actuala criză dintre Berlin şi Bruxelles „se poate rezolva” prin poziţii inteligente ale ambelor părţi. Liderul de la Berlin a reiterat că independenţa Băncii Centrale Europene (BCE) este esenţială pentru Germania, afirmă surse citate de agenţia de presă DPA şi de site-ul Tagesspiegel.de.

Angela Merkel a admis că decizia instanţei constituţionale din Germania de a părea să conteste politicile BCE generează o situaţie delicată, în contextul în care alte state europene s-ar putea simţi încurajate să nu respecte autoritatea Uniunii Europene.

La rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, a subliniat că instanţa constituţională germană „nu a contestat autoritatea Curţii de Justiţie a UE, considerată gardianul tratatelor europene”.

Reacţiile Guvernului de la Berlin intervin în contextul în care Comisia Europeană a semnalat că analizează posibilitatea declanşării procedurii de sancţionare a Germaniei. „În actualul context, analizăm posibili noi paşi în sensul unei proceduri de constatare a încălcării reglementărilor europene”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Curtea de Justiţie a UE a amintit că este singura instanţă care are jurisdicţie la nivel comunitar

Conform Mediafax, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat, vineri, că este singura instituţie abilitată să ia decizii privind conformarea cu legislaţia comunitară, negând practic competenţa instanţei constituţionale din Germania, care s-a pronunţat privind politicile Băncii Centrale Europene.

„Pentru a asigura aplicarea uniformă a legislaţiei UE, doar Curtea de Justiţie – creată în acest în acest scop de statele membre – are jurisdicţie de a stabili că o acţiune a unei instituţii UE intră în contradicţie cu legislaţia UE”, anunţă instanţa europeană.

„La fel ca alte autorităţi ale statelor membre, instanţele naţionale au obligaţia de a asigura că reglementările europene sunt aplicate în totalitate. Acesta este singurul mod de a asigura egalitatea statelor în Uniunea creată de ele”, subliniază Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea Constiuţională din Germania a cerut Băncii Centrale Europene (BCE) să ofere argumente în favoarea deciziei privind emiterea de euroobligaţiuni. Decizia BCE a fost autorizată în 2018 de Curtea de Justiţie a UE. Instanţa constituţională germană a admis că decizia „nu înseamnă constatarea vreunei încălcări” comise de către BCE, dar solicită argumente în favoarea finanţării datoriilor statelor europene. Hotărârea se referă parţial la euroobligaţiunile în valoare de 2.600 de miliarde de euro emise în perioada 2015-2018 prin Programul de relaxare cantitativă al BCE.

Banca Centrală Europeană este o instituţie „independentă”, astfel că nu este afectată de hotărârea instanţei constituţionale din Germania privind un program de obligaţiuni, a afirmat Christine Lagarde, preşedintele BCE.

Anterior, Comisia Europeană a comunicat: „Reiterăm primatul dreptului comunitar şi faptul că deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt obligatorii pentru toate jurisdicţiile naţionale”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Schimbări spectaculoase ale vremii. Veștile nu sunt deloc bune
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Ce i-a spus tatăl Danei Rogoz înainte să moară. Vedeta nu poate uita acele cuvinte:”...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală